Textul acesta o să conțină multe ghilimele. I-am rugat pe colegi să scrie între 1-3 cuvinte despre teambuilding-ul de anul acesta. Am spus doar 1-3 pentru că, după cum știți și voi, inspirația nu vine când te pune un coleg să faci sau să zici ceva oricând are el chef. Surprinzător, toți au avut inspirație la scris de data asta. N-au mai prididit cu descrieri, gânduri, semne de exclamare și smile-uri.
Ca să nu uit vreun detaliu, i-am împărțit în 3 grupe: unii au scris despre cum li s-a părut în general mini-excursia din Deltă (da, am fost în Delta Dunării), alții au scris despre călătoriile cu barca și ultima grupa a scris despre soiurile complicate de pește pe care le-am gustat.
Iată ce a ieșit!
Din seria 1-3 cuvinte
explorator, inspiring, mirific, awesome, autentic, delicios, savuros, prietenos, tradițional, liniște (n.a. mai puțin la dans și hore).
Gânduri autentice
prilej de meditație între două vorbe de duh, neașteptat cu un strop de aventură, cei mai tari colegi, atmosferă relaxantă, mâncare bună și o locație superbă… Conversion Rulz!
De unde am pornit
Cu mai bine de o lună înainte să mergem spre Deltă planul era deja făcut: pornim spre Tulcea în miez de dimineață și ne oprim direct pe malul Dunării, la o colibă pescărească din zona Pădurea lui Tarzan unde nea Vanea ne întâmpină cu pălincă și pește fript, pescuit la răsărit. Apoi ne urcăm pe șalupe și ne mai oprim doar la Danube Delta Resort, un loc înconjurat de nuferi și oameni zâmbitori.
„În fiecare teambuilding încercăm să organizăm activități în care să ne cunoaștem mai bine, să interacționăm între noi mai mult decât la birou 🙂 Anul acesta, timpul a stat în loc pentru că, nu-i așa? – Veșnicia s-a născut la sat. 🙂 Plimbările cu bărcile nu doar că ne-au arătat natura, ci ne-au dat și timp să ne auzim și să ne ascultăm activ :)”
Botezul bălții
E o tradiție care spune că dacă ajungi în Deltă e musai să primești „botezul bălții” și să participi la o „clacă pescărească”. Zis și… experimentat. Ne-am strâns în jurul unui foc de tabără unde am putut să învârtim deasupra jarului pești pe care i-am înmuiat apoi într-un mujdei puternic și delicios. Doi bătrânei cu pălării de căpitan și voci răgușite, veniți parcă să ne amintească de vremuri în care graba și agitația nu își au locul, cântau despre iubire, aventuri pe apă, curaj.
Vă spun sincer, nu cred că știe vreunul dintre noi ce soiuri complicate de pește am mâncat, dar cert este că totul a fost delicios.
„Peștele gătit în Deltă, cu un sos divin de usturoi… totul udat ușor cu puțină răchie… aș dori și acum încă o portie. :D”
Și cum altfel se putea încheia această zi magică decât cu tort de ciocolată, dans și La mulți ani pentru Mishu care nici nu bănuia că i-am pregătit o surpriză de ziua lui și că ne-am dres vocile să cântăm răsunător La mulți ani.
Oare talentul nostru la cântat să fi speriat peștii? Altminteri, vă las mai departe pe voi să înțelegeți cum a mers pescuitul în vacanța asta:
„Eu vin direct cu un citat din epopeea românească ce s-a potrivit de minune cu activitățile noastre în Delta și talentul de București când vine vorba de dat la undiță. Totul coroborat cu bairamul de noapte din piscina și disponibilitatea de a doua zi: Aveai perfectă dreptate azi-dimineață. Ai privit, așa, apa și ai spus: azi, canci!”
Concluzia: Bine că nu a trebuit să mâncăm ce am pescuit!
Ieșirea pe mare
În excursia asta am stat mai mult pe apă decât pe uscat. Cu vântul și valurile din față am atins cel mai îndepărtat punct Estic al României, Sulina, apoi am făcut un popas pe plaja cu cel mai fin nisip de pe litoralul nostru. Iată câteva dintre impresiile pe care le-am primit:
„Plaja Sulina, valurile pe care le-am traversat până să ajungem acolo, momentul când Dunărea se întâlnește cu marea, ploaia de stele de vineri noapte, arborii care începeau să își schimbe culorile, totul a fost revigorant”.
„Călătoriile cu barca mi s-au părut distractive pentru că am avut șansa să socializăm, să cântăm și să dansăm împreună și liniștitoare pentru că ne-am bucurat de natură :)”
Seara s-a încheiat cu o călătorie la Apus pe salba de lacuri dintre Crișan și Mila 23. Toate aparatele de fotografiat și-au încordat obiectivele ca să surprindă apusul de soare pe apă. Sunt sigură că aici și-au găsit mulți poeți inspirația și muzele.
„So good it’s fishy! :D”
„Prima experiență în Deltă a fost foarte faină, iar împreună cu voi a fost x2”.
Da, mulți dintre noi nu am mai fost în Deltă până acum. E plăcut să experimentezi pentru prima dată un lucru alături de colegii pe care îi vezi în fiecare zi la birou, adesea ocupați cu întâlniri, conversii, campanii. În ultimii ani am realizat împreună o mulțime de lucruri, iar experiențele de felul acesta ne apropie și ne dau timp să vorbim mai mult între noi. În plus, anul acesta au fost alături de noi și colegii de peste mări și țări, din Bulgaria și Ungaria, pe care i-am descoperit veseli și cu multe povești în bagaj.
În concluzie, so good is not fishy, it is just splendid!
Foto by: Silviana T, Marian M, Mishu, Andi, Bianca T
conversion conversionrulz delta dunarii experiente impreuna teambuilding