După ce trimiţi câteva săptămâni sau luni newslettere către clienţii tăi, sunt şanse mari să apară undeva în departamentul de marketing întrebarea: Cum facem şi noi să avem rezultate mai bune?

Ştim că teoria întrece practica, dar în acest articol vom vorbi despre un concept cunoscut încă din anii 1900 şi aplicat la activitatea de email marketing, subiect care te va ajuta în creşterea rezultatelor tale.

E atât de bun! Hai să vedem. 🙂

Conceptul A.I.D.A. vine de la Atenţie-Interes-Dorinţă-Acţiune şi arată progresul natural al unui lead către o vânzare; în cazul email marketing-ului, din momentul în care un abonat vede emailul şi până dă click pe CTA-ul din email.

  • Captează atenţia

  • Stârneşte interesul

  • Construieşte dorinţa

  • Determină o acţiune

Atenţie

Scriam şi aici că linia de subiect contribuie foarte mult la captarea atenţiei abonaţilor, chiar în proporţie de 90%. Dacă nu îl convingi să aleagă newsletterul tău din aglomeraţia de email-uri primite, nu se va întâmpla nimic cu cealalta parte de 10% (promoţie în email, conţinut, design, etc.).

O linie de subiect eficientă ar trebui să conţină:

– cuvinte de declanşare “Livrare Gratuită!”, “Noutăţi”;

– personalizare cu prenumele abonaţilor “Mădălina, uite o husă potrivită pentru Kindle-ul tău!”;

– un răspuns la o problemă a abonaţilor “Idei pentru ce cadou ai putea să iei de Sf. Maria”.

O altă sursă de captare a atenţiei abonaţilor este numele expeditorului. Dacă avem un subiect de email foarte eficient, însă newsletterul apare că este trimis din partea “Info”, “Support” sau “Departament Vânzări”, ne putem lua adio de la atenţia clienţilor. Dacă nu ai deja o reputaţie stabilă (cum au, de exemplu, eMAG, Nike, etc.), foloseşte un nume de expeditor mai prietenos (de exemplu, “Anca de la Biciclop”) sau introdu caractere speciale (de exemplu, “~ Blogul Conectoo ~”).

Interes

Într-o prezentare de vânzări, reuşeşti să ai interesul audienţei când aceasta începe să te asculte. În email marketing, interesul înseamnă că reuşeşti să faci abonaţii să-ţi deschidă şi să-ţi citească newsletterul.

Cum generezi interes în email-ul tău?

– vorbeşti despre o problemă la care abonaţii tăi caută o soluţie şi ar fi interesaţi de abordarea ta asupra acesteia;

– transpui conţinutul într-o poveste. Suntem tentaţi să aflăm ce se întâmplă altor oameni, care este povestea din spatele unui eveniment, cu ce caracter ne putem asocia. O astfel de abordare asupra conţinutului poate implica mai mult partea emoţională şi în final, generează un interes mai mare;

– faci o promisiune relevantă pentru abonaţi. Promisiunea poate fi orice atât timp cât în mintea abonatului se declanşează o curiozitate “Cum fac asta?”, “Vreau şi eu”, etc.

Dorinţa

Ai reuşit să faci abonaţii să deschidă email-ul şi să citească conţinutul, însă ştim foarte bine că pot fi usor distraşi de la acţiunea finală. Chiar dacă identifică problema şi sunt curioşi de povestea ta, pot uşor să se ocupe de altceva şi să uite de email-ul tau.

Pentru a înainta spre acţiune, trebuie să-i faci să-şi dorească ceea ce tu ai de oferit în email. Poţi face asta prin:

– prezentarea beneficiilor / funcţionalităţilor produselor tale – oferă detalii pentru a le creşte încrederea în acţiunea lor;

– dovezi – dacă faci o promisiune pentru a avea interesul lor, atunci susţine-o prin orice formă de dovezi (fotografii, video, infografic, etc.);

– urgentează propunerea ta – poţi face asta prin oferirea unui număr limitat de produse, pentru o perioadă limitată de timp. Asta va motiva abonaţii să nu piardă cumva soluţia pe care tu o promiţi pentru rezolvarea problemei lor.

Acţiune

Dacă am ajuns în acest pas, totul ar trebui să fie mai uşor, însă nu trebuie să presupunem că abonaţii vor da click aşa cum ne dorim noi. Tot traseul realizat până acum are un singur scop: de a obţine click-uri în email pe acţiunea dorită şi de aceea trebuie să le spunem asta printr-un call to action (CTA) sugestiv. În email, CTA-ul poate fi un link, o imagine sau un buton.

Cum faci un CTA să fie eficient?

– prin localizarea CTA-ului; recomandat ar fi la sfârşitul email-ului sau în partea stângă;

– folosind elemente vizuale pentru a încuraja acţiunea (săgeţi, butoane, semne, etc.);

– plasând mai multe CTA-uri într-un singur email. De exemplu, adăugarea unui P.S. în care incluzi un CTA este un alt mod bun de plasare.

 

Conceptul AIDA te poate ajuta să construieşti un newsletter eficient şi să ai o schemă de verificare ce întruneşte punctele de mai sus înainte de trimiterea acestuia. Trecerea pas cu pas de la Atenţie la Acţiune îţi poate oferi o viziune de ansamblu a ceea ce îţi doreşti să faci în activitatea de email marketing şi, în final, să te orientezi pe creşterea rezultatelor.

 

Data viitoare cand trimiţi un newsletter, încearcă să treci prin paşii AIDA şi spune-ne cum a funcţionat.

 

conectoo Conversion Marketing email marketing