Povestiri de când abia așteptam să ne facem mari

Ora 9.15: Click-click, click, click, click-click

9.31: Guys, nu uitați, la 11 avem meeting, prezentăm conceptul!

9.52: Rulează spotul pe radio?

9.53: E gata grafica? Dar estimatul pentru campanie?

10.00: Cum stăm la adwords și CPC?

10.12: Câte convesii am avut ieri? Azi le depășim!

Cam așa începe dimineața pentru echipajul Conversion. Totul se mișcă rapid aici, cu sute de mii de kilometri pe oră și uneori te întrebi „Când a trecut timpul, parcă abia acum câteva minute ne îmbarcaserăm”. Printre click-uri și conversii am reușit să aflu de la colegii cu care parcurg zilnic ani-lumină dacă mereu și-au dorit să rezolve misiuni în spațiul cosmic online sau, din contră, visau să se ocupe de ceva mai… pământesc. Nu vă ascund, pe unii dintre ei i-am urmărit cu pixul și hârtia ca să-mi răspundă la întrebări, dar rezultatul se ridică la nivel stelar.

Am descoperit povești demne de filme SF și mi-am dat seama că, dacă luam în considerare ce voiam să ne facem când o să fim mari, putem coloniza în siguranță o planetă nouă. Suntem acoperiți pe toate fronturile.

Apărare

Paul de la PPC ne-ar apăra de invazii și răufăcători pentru că de mic și-a dorit să fie ofițer în armată. Ba mai mult, a ochit la fix țintele în teambuiding unde și-a dat seama că are calități de sniper. În ajutorul lui ar veni polițistul Cornel și pompierul Cristi, din web development team, iar la pândă ar sta agentul secret Vladimir care acum face și desface newslettere la Conectoo. Fascinația pentru uniforme, statutul cazon și aerul misterios și de temut l-ar aduce în echipa de apărare și pe Mishu. Deși mama lui și-ar fi dorit să-l facă preot, iar el să fie milițian, acum e pilot în călătoriile interstelare de la Creație.

Sănătate

Și la sistemul medical stăm bine. Gripa cosmică, luxațiile dobândite prin cratere sau cine mai știe ce alte complicații medicale se rezolvă ușor: Dana, Alexandra și Maria sunt gata de acțiune. O lăsăm pe Alexandra, Digital Service Manager, să trieze bolnavii pentru că știm că are privire de ansamblu, pe Dana să ne anestezieze povestind despre cod și PHP, iar pe Maria să se ocupe de cazurile grele ce trebuie operate, că doar zilnic tratează situații delicate de email marketing.

Educație și sport

La capitolul educație ne putem baza pe Carmen, profesoara de șah și balet care în viața reală găsește mutarea perfectă pentru fiecare client astfel încât, în mod paradoxal, fiecare să câștige. În centrul planetei avem material de bibliotecă. Ne ajută  Andreea care scoate scor bun la performance și… cărți. Ea ar avea grijă de povești, gesticulând întruna pentru a ne vorbi despre cărțile ei preferate. Și cum orice bibliotecă respectactabilă are mii de volume, ne putem imagina că ar trebui să ne deplasăm la etajele superioare cu un lift pe care l-ar conduce Alin, designerul pasionat de mașinute Hot Wheels și plimbări cu liftul. Stăm bine și în domeniul descoperiri întrucât Alexandra din echipa de PPC se pune pe treabă și e gata să facă noi cercetări științifice în timp ce Claus-arheologul ne-ar putea da toate detaliile despre artefacte regăsite în praful planetar. Când era mic visa să poate ajunge la vitrina unde mama lui ținea o ambulanță de jucărie pe care o scotea doar la poze.

Artă

Alice și-a dat seama că vrea să fie actriță în clasa întâi când a jucat rol de vulpe în povestea cu ursul păcălit, dar profesorul de matematică din liceu a convins-o că „nu e nimic mai frumos decât o fată cu mintea limpede în fața unui calculator”. A devenit programator, dar, la nevoie, poate oricând să urce pe scenă.

Acum că actori avem, putem deja să visăm mai sus, la un festival de teatru. Îi cerem sfatul lui Ionuț care are experiență cu o companie de teatru. El și-a dorit să fie „creator de desene animate”, iar acum creează spoturi și campanii în echipa de offline. Avem și regizor, nu vă temeți. Deși acum regizează campanii de marketing cu project managers, graphic designeri și copywriteri în loc de scenariști și scenografi, Bianca s-ar alătura în orice moment proiectului nostru teatral. Nu în ultimul rând, fundalul sonor al pieselor de teatru ar putea fi asigurat de Alex, un posibil mare chitarist deghizat în programator. Și, dacă tot suntem la capitolul talent, îi cerem ajutorul Danielei care ar putea picta decorul și ar putea realiza costumele. Ea și-a dorit să fie designer de modă sau pictoriță, dar face marketing online cu gândul că imaginile, desenele, graficele sau compozițiile artistice pot să te convingă să apreciezi un produs.

 

În ritmul acesta, mica noastră societate are toate șansele să reușească. Avem armată, doctori, artiști și profesori. Lipsesc super-bucătarii, dar cred că ne-am putea hrăni cu înghețată întrucât subsemnata își dorea să se facă vânzătoare de înghețată asortată astfel încât să se poate înfrupta cât e ziua de lungă. Totuși, în cazul în care am intra în vreun bucluc orbital, trebuie să știm că ne putem baza pe Claudia, avocatul poporului din echipa de afiliere. Cu spiritul ei vulcanic, poate convinge orice procuror că noi avem doar gânduri de pace.

În concluzie, stăm bine. Și totuși, dacă se întâmplă cumva ca lucrurile să nu meargă așa cum am stabilit, ne putem baza pe Claudiu și Iulian, piloții nostri de rezervă, că ne aduc în siguranță pe Pământ, la birouri, unde știm bine să construim super campanii online și offline.

Și asta nu e tot… În zilele următoare am pregătit o sesiune concentrată de povestiri despre Ionuț, Mishu, Alexandra și Bianca, cei care mi-au povestit pe larg cum se vedeau când o să fie mari. Fiți pe fază!

Video de Iulian Mîrzac

Afla ce lansari pregateste Google pentru 2016

Lume, lume, avem vesti noi la orizont! In data de 24 Mai, la San Francisco, cei de la Google au organizat un summit in care au povestit despre ce lansari pregatesc in acest an. Am urmarit prezentarea si vrem sa va informam si pe voi despre modurile in care Google isi propune sa imbunateasca atat experienta user-ilor, cat si a marketer-ilor.

Plini de verva autentica si de emotie, speakerii event-ului (insisi directori ai departamentelor) au prezentat noile produse ce urmeaza sa fie lansate in cursul acestui an. In ansamblu, intreaga structura a prezentarii a pornit de la acele momente esentiale din viata, care, in conexiune cu toate cautarile efectuate prin motorul de cautare Google si reteaua lor de parteneri (ca mic detaliu, sunt peste 2 trilioane de cautari in fiecare an si numarul creste exponential!), pot fi rezumate in 4 categorii de interactiune. Astfel, fie ca vrei sa cumperi un produs, ori sa vezi un tutorial pe Youtube,  cei de la Google au luat totul in considerare si au creat noi produse special destinate acestor “momente”:

♡ I want to watch moments

♡ I want to know moments

♡ I need to find moments

♡ I need to buy moments

Mai intai si mai intai, anunturile text vor fi extinse. Ad-urile afisate vor permite linii de descriere cu limita de pana la 140 de caractere. O veste minunata, dat fiind ca limita actuala este de 80 de caractere. Vom avea anunturi mai bune, mai lungi, mai descriptive, care sa le permita utilizatorilor un aport mai mare de informatie si, ce credeti, un grad de  relevanta mai ridicat. De altfel, in cazul in care nu ati sesizat deja, in cautarile pe dispozitivele desktop au fost eliminate acele ad-uri din coloana din dreapta – tocmai pentru a pregati acest nou tip de anunturi-text.

Practic, noile ad-uri vor arata cam asa:

Sursa: www.phillymarketinglabs.com
Sursa: www.phillymarketinglabs.com

Noi tipuri de anunturi in Google Maps. Afisarile vor include in curand logo-ul brand-ului, precum si ofertele active ale afacerii respective. Decizia de a imbunatati acest tip de anunturi se datoreaza volumului ridicat de cautari pe dispozitivele mobile, din care aproximativ o treime vizeaza o cautare geografica.

In plus, Google va putea urmari istoricul de cautari al utilizatorilor si, raportat la locatie, va confirma daca un user a vizitat intr-adevar un magazin dupa ce a efectuat o cautare online in prealabil. Da, CHIAR vor sti unde suntem, ce cautam si ce anume vizitam in functie de ce cautam.:)

Sursa: www.engadget.com

Sursa: www.engadget.com

Interfata Google AdWords va fi complet schimbata. Daca v-ati obisnuit pana acum cu toate butoanele si optiunile de filtare, de segmentare, cu ajustari si estimari urmarind performanta anunturilor si a campaniilor, daca a ajuns sa va placa acea nuanta de gri subtil, ori sa urmariti cu sarguinta cum performeaza campaniile in functie de tipul dispozitiv facand pivoturi si rapoarte in excel, ei bine, va veti lua in curand “adio!” de la toate acestea.

Ne asteapta: raportare pentru performanta campaniilor in functie de tipul de device (desktop, tablet sau mobil), raportare grafica in functie de orele la care se obtin cele mai bune rezultate, implementarea campaniilor in functie de obiectivul de conversie urmarit, functii de sortare automate, precum si nuante nou-noute si atractive.

Interfata arata mult mai bine si promite un grad ridicat de proactivitate, de adaptabilitate si de focus pe nevoile clientilor in cladirea si cresterea performantei campaniilor.

www.business2community.com

Sursa: www.business2community.com

Google Data Studio – o versiune imbunatatita a Google Analytics – va fi disponibil gratuit. Exista deja o versiune performanta, denumita Google 360 Suite – o interfata platita insa, la care au acces doar utilizatorii premium ai produselor Google. Parte din beneficiile acestei platforme vor fi accesibile in curand pentru toate conturile, asa ca asteptam cu nerabdare sa putem face raportari in timp real, lucrand pana la 5 persoane in respectivul sheet integrat in platforma, oriunde ne-am afla!

www.marketingland.com

Sursa: www.marketingland.com

Curiosi sa vedeti in actiune aceste noi interfete si produse? Si noi. Din ce sustine Google, pana in lunile septembrie-octombrie, anunturile text in varianta lor actuala vor fi complet eliminate, in timp ce noile interfete pentru Google AdWords si Google Analytics vor fi implementate la finalul acestui an si inceputul anului 2017.

Google, bring it on!

Articol de: Alexandra Casian

Noutăți în marketing digital la întâlnirea de peste mări și țări

În urmă cu doar câteva zile, echipa de Performance Marketing a zburat peste mări și tări la Hamburg, în Germania, ca să ia parte la o mulțime workshop-uri interesante despre marketing-ul digital. Unul dintre principalele subiecte abordate în cadrul prezentărilor a fost „Attribution Model” și cum alocăm credit surselor și canalelor care contribuie la conversie (în general, nu la conversia finală).

În acest an, discuțiile pe marginea modelelor de atribuire au explodat. Circulă pe Internet o declarație a lui Dan Ariely despre Big Data, pe care noi ne-am permis, de dragul topicului, să o adaptăm puțin: „Attribution Model is like teenage sex; everybody talks about it, nobody really knows how to do it; everyone thinks everyone else is doing it, so everyone claims they are doing it”.

În timpul workshop-urilor, am aflat două modalități prin care poți testa care este modelul de atribuire eficient pentru fiecare business în parte.

Read More

Copywriter vs. Copyrighter

Ne apropiem de Ziua mondială a cărții și a copyright-ului, așa că ne-am gândit să vă punem la încercare primul instinct și să vă întrebăm cum „simțiți” voi că e corect să scrii:

Copywriter-ul a scris un super text pentru noua campanie.

sau

Copyrighter-ul a scris un super text pentru noua campanie.

Hai să vedem dacă la fel ca tine zice și DEX online: COPYRIGHT este dreptul garantat prin lege, rezervat numai autorului (precum și moștenitorilor acestuia) sau editorului de a reproduce și de a vinde operele literare, artistice și științifice; drept de autor. COPYWRIGHT și COPYWRIGHTER nu există în dicționarul nostru explicativ. De ce? Am făcut un mic research și iată ce am descoperit!

Putem să-ți înțelegem dilema?

Read More

Evoluția și tendințele de e-mail marketing în următorii 5 ani

În prezent, putem spune că e-mail-ul este cel mai eficient canal de digital marketing.

De ce? E-mail-ul se bucură de un reach masiv, chiar și pe dispozitive mobile (Marketing Growth Strategies, Litmus). De asemenea, e-mail-ul are o rată mare de succes în obținerea de clienți noi, cu până la 40% mai mare decât alte canale precum Facebook sau Twitter (McKinsey & Company) și generează un ROI considerabil. Gândiți-vă doar la faptul că 55% dintre companii generează mai mult de 10% din vânzări doar de pe urma e-mail-ului (Econsultancy), iar 66% dintre clienții online plasează o comandă în urma unui e-mail (Direct Marketing Association).

Deși acum este în top, e-mail-ul este ușor îmbătrânit conceptual. Să nu uităm că există și alte forme de comunicare ce înregistreaza creșteri de popularitate. Profilul consumatorilor poate explica această schimbare întrucât devine nativ digital, mai puțin fidel brand-urilor și mai puțin atras de e-mail (generația „Millenials”).

Urmăriți mai jos cum simțim noi că va evolua e-mail marketing-ul, pe baza cercetărilor existente și a propriilor analize.

Cum va evolua e-mail-ul în urmatorii ani?

Conform unei cercetări eConsultancy, rezultă că 74% din respondeți cred că e-mail-ul va rămâne în continuare unul dintre cele bune canale pentru obținerea de ROI, 84% cred că e-mail-ul va fi integrat complet cu alte canale de marketing, iar 76% din ei cred că toate mesajele trimise vor fi complet personalizate.

email_in_five_years

Imagine: econsultancy.com

Conform unei cercetări efectuate de Litmus, e-mail-ul este canalul de comunicare cu cea mai fezabilă dezvoltare pe viitor, 70% din cei 1225 de respondenți considerând că acesta va exista în continuare peste 10 ani.

canale_existente_peste_10ani

Imagine: litmus.com

Tendințele anului 2020

Date „cross-channel” și „machine learning”

Ascensiunea „uneltelor online” precum Google Customer Match și Facebook Custom Audiences va face posibilă țintirea consumatorilor pe diferite canale de comunicare, ceea ce va ajuta să conturăm o imagine tot mai detaliată asupra profilului acestora și va duce eliminarea profilurilor incomplete.

Algoritmii de profilare care învață singuri (Machine learning) vor folosi informațiile suplimentar obținute și vor optimiza permanent modelele statistice incorporate „cross-channel”, ceea ce va permite să trimitem conținut potrivit intereselor consumatorului, în timp ce e-mail-ul va ajuta la realizarea unei comunicări personalizate „unu la unu”.

Un nou nivel de personalizare

Personalizarea mesajelor va atinge un nivel semnificativ, va fi adaptivă și predictivă prin combinarea de informații active, pasive și situaționale ale consumatorilor, fapt ce va conduce la generarea de experiențe relevante și pozitive.

Contextul va modela experiența consumatorilor

Clienții de e-mail ar putea evolua până la un punct în care vor putea procesa informațile și le vor afișa în funcție de contextul în care se află consumatorul, față de simpla listare a mesajelor în Inbox, cum se întâmplă în prezent. Spre exemplu, în situația în care un consumator s-ar afla la cumpărături, clientul lui de e-mail, urmând informații comportamentale deja salvate și date legate de geolocație, ar putea să urce în topul Inbox-ului cu o ofertă de la magazinul lângă care se află consumatorul în acel moment, în timp real și fără intervenția consumatorului.

Impactul generației „Millenials”

Profilul consumatorilor obișnuiți cu o comunicare „real time” va forța schimbarea modului în care funcționează e-mail-ul.  Mesajele vor fi scurte, vor avea un „call to action” (îndemn) și valoare imediata. În schimb, formatele mesajelor cu multă informație vor fi ușor eliminate.

„Internet of things”

E-mail-ul va reprezenta o pârghie în cadrul conceptului „Internet of things” fiind folosit pentru a le livra consumatorilor mesajul potrivit la momentul potrivit, pe baza informațiilor captate cu ajutorul diverselor dispozitive pe care aceștia le folosesc.

Automatizări bazate pe inteligența artificială

Automatizările vor migra de la sistemele actuale cu mesaje statice, trimise pe baza unui flux de interactivitate, către secvențe de automatizări bazate pe paradigme noi, obținute prin modelarea profilurilor consumatorilor și a principiilor de cumpărare. „AI” (inteligența artificială) va fi folosită pentru generarea de subiecte puternic personalizate și conținut dinamic.

Integrarea platformelor de e-mail

Furnizorii de email marketing vor orienta dezvoltarea aplicațiilor către soluții interconectabile cu alte soluții pentru oferirea de support cross-channel. Astfel, e-mail-ul se va poziționa ca un canal-suport ce contribuie la succesul altor canale; el va fi folosit în paralel ca un canal dedicat de comunicare datorită ROI-ului important pe care îl generează.

Comunicarea eficientă va fi întotdeauna aceea care reușește să genereze experiențe pozitive și memorabile, orientate perfect spre profilul consumatorului. Rămâne să vedem cum vor folosi oamenii de marketing noile tehnologii pentru a construi aceste experiențe.

Citiți articolul integral pe blogul Conectoo…

Articol realizat de Vladimir Vasiliu, Product Manager Conectoo

Poveste cu doi autori: Mamă și fiică, o legătură unică

A treia ediție a campaniei „Mamă și fiică – O legătură unică” este live și strânge în fiecare zi tot mai multe voturi pentru poveștile inspirate și frumoase puse în joc. După două ediții în care acest proiect, semnat alături de Oriflame, a cucerit inimile a sute de femei, mame și fiice, noua abordare se concentrează mai mult ca până acum pe încurajarea unor povești moderne, dinamice care să provoace toate generațiile să își spună povestea în imagini și cuvinte.

Read More

A început Maratonul Conversiilor – cursa anului în afiliere

În 23 februarie, Profitshare a dat startul întrecerii Maratonul Conversiilor, concursul în cadrul căruia afiliații înscriși în platformă au fost provocați să parcurgă kilometri de conversii pentru a câștiga premii spectaculoase în valoare totală de 4,000 EUR. Campania a luat forma unui marton sportiv, simplu și antrenant, iar pentru  participare, afiliații au fost invitați să completeze un formular de înscriere și să acumuleze cât mai mulți kilometri (puncte) din promovarea advertiseriilor Profitshare.

Harta traseului sau cum se desfășoară concursul

Maratonul Conversiilor are 6 etape, pe parcursul cărora se promovează anumite categorii de Advertiseri pentru a acumula puncte în clasament:

  • Semimaratonul Lead-urilor are loc între 23 februarie și 29 februarie. Se acordă 1 km în clasament pentru fiecare lead aprobat.
  • Semimaratonul Retail + IT&C se desfășoară între 1 martie și 14 martie. Se acordă 1 km în clasament pentru fiecare conversie aprobată, aferentă unei vânzări de peste 25 lei pentru produse din categoriile Retail și IT&C.
  • Semimaratonul Hobby-urilor are loc între 15 martie și 21 martie. Se acordă 1 km în clasament pentru fiecare conversie aprobată, aferentă unei vânzări de peste 25 lei pentru produse din categoriile Hobby & Timp liber, Auto & Moto și Sport.
  • Stafeta Frumuseții are loc între 22 martie și 4 aprilie. Se acordă 2 km în clasament pentru pentru fiecare conversie aprobată, aferentă unei vânzări de peste 25 lei pentru produse din categoriile Fashion, Îngrijire Personală & Cosmetice, Cadouri & Flori, Ceasuri & Bijuterii.
  • Semimaratonul Familiei se desfășoară între 5 aprilie și 11 aprilie. Se acordă 1 km în clasament pentru fiecare conversie aprobată, aferentă unei vânzări de peste 25 lei pentru produse din categoriile Alimente, Băuturi și Produse Naturale, Copii și Jucării, Cărți, Muzică & Filme, Home&Deco
  • Cursa Populară este ultima și cea mai lungă cursă din concurs. Începe în 12 aprilie și se termină în 29 aprilie. Se acordă 1 km în clasament pentru fiecare conversie aprobată, pentru produse din toate categoriile din platformă.

Advertiseri Viteză sau cum se acumulează puncte în plus în clasament

Înaintea fiecărei curse, Profitshare va anunta ce Advertiseri pot aduce puncte suplimentare în clasament. Prin promovarea lor afiliații au posibilitatea să câștige 2, 3, 4, 6 sau chiar 8 km/conversie aprobată. Asta înseamnă ca vor reuși să ajungă mult mai rapid la medaliile mult râvnite.

Premiul cel mare – o excursie în Islanda și multe alte premii în valoare totală de 4,000 EUR

Afiliatul care demonstrează că este de cursă lungă și ajunge primul la linia de finish, merită o experiență de relaxare la izvoarele geotermale din Islanda. Ce poate fi mai plăcut dupa un efort susținut și o luptă atât de strânsă?

Medaliații cu argint și bronz vor fi recompensați cu 500 EUR, respectiv 250 EUR, bonus în contul de afiliat.

Iar pentru că ne dorim să premiem cât mai mulți afiliați-alergători, Profitshare a pregatit surprize și pentru fiecare etapă în parte:

Locul 1/etapa: 500 RON

Locul 2/etapa: 300 RON

Locul 3/etapa: 200 RON

De asemenea, în fiecare cursă, participanții de pe locurile 1-10 primesc puncte bonus care îi vor propulsa în clasamentul final din Cursa Populară.

Sfaturile noastre pentru afiliați: Fiți fair-play și nu uitați să vă hidratați. Conversiile fie cu voi!

Pe locuri, fiți gata …START!

Text scris de Bianca Tat

Faceți cunoștință cu echipa creativă care fost implicată în acest proiect!

Bianca Tat: Profitshare Marketing Manager, Claudiu Simionescu: Graphic Designer, Claudiu Fărcaș: Profitshare Affiliate Network Manager, Cristian Iosub: Project Manager, Dana Epure:Web Developer și Alex Stoica: Web Developer.

Business Intelligence. Episodul 3 din prezentarea #digitalforum16

Episodul 3: Ideea genială

Viitorul performance-ului ține de existența în companie a unui business analist intelligent, mai exact de o persoană specializată în interpretarea și structurarea datelor colectate de-a lungul timpului. Interpretarea acestor date poate oferi o privire de ansamblu asupra business-ului.