De pe băncile ASE-ului, speakeri la Google Online Marketing Academy

Prietenii noștri de la Facultatea de Marketing din ASE ne-au invitat la Google Online Marketing Academy, o serie de workshop-uri interactive în care studenții află de la jucătorii din MarCom insight-uri despre comunicarea in mediul digital și aplicabilitatea tool-urilor Google în campanii reale pentru clienți.

Noi am vorbit despre campaniile Adwords și cum să faci bani prin Profitshare, rețeaua de afiliere care anul acesta generat clienților vînzări de aproape 40.000.000 lei in doar 3 zile de Black Friday.

Am observat ca mulți dintre particpanții la workshop vizează certificarea Google, caută un job în domeniu sau urmăresc să-și completeze cunoștințele teoretice cu elemente practice pe care să le aplice în dezvoltarea propriilor business-uri (blogging, consultanta etc.)

Ne-a făcut plăcere să revenim în cadrul academic de la ASE, de data asta din postura de speakeri. Am regăsit amfiteatrul de la parter la fel de primitor ca în anul în care colega noastră Roxana, acum Specialist PPC, își dădea primul examen din sesiune în cadrul aceleiași facultăți în fața căreia a venit acum ca vorbitor 🙂

Ne-am lăsat cuprinși de nostalgie și de istețimea întrebărilor pe care ni le-au adresat cei mai curajoși dintre cei peste 150 de studenți din sală. Colegul nostru Claudiu a intrigat publicul cu Olimpiada Afiliaților Profitshare și rezultatele campaniei, iar la final am premiat cinci dintre studenți cu o invitație surpriză despre care vom scrie mai multe pe blog 🙂

Mulțumim Facultății de Marketing din cadrul ASE și domnului prof. Mihai Orzan pentru invitație și deschiderea cu care organizează împreuna cu Google astfel de evenimente. Vom reveni cu siguranță!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *