Bzzz… am lansat noul site ApiLand

De cele mai multe ori nu ne plac oamenii care își bagă nasul în treburile noastre și cred ei că știu mai bine ce e de făcut. Sfătoșii, să le spunem. Dar ce se întâmplă când au dreptate și chiar se pun pe treabă ca să te ajute?

În cazul acesta, noi am fost „sfătoșii” bine intenționați care și-au propus să îi ajute pe prietenii de la site-ul ApiLand să își pună mai bine în valoare produsele online și să se concentreze atât pe vânzări, cât și pe zona de user experience.

Așa a început totul. Cu un audit. Mai exact, acum câteva luni, echipa ApiLand ne-a cerut părerea cu privire la site-ul lor – apiland.ro. Să fie bun? Să fie rău? Poate merge îmbunătățit? După 3 luni în care colegii noștri (specialiști din echipele de user experience, creație, analytics, dezvoltare web&securitate) au urmărit comportamentul userilor pe site și ușurința de a comanda borcănașe colorate cu miere și alte produse delicioase, am putut veni cu mai multe concluzii. Ca să fie ușor, le-am organizat pe două coloane pe care le-am numit Observații și Cum se poate îmbunătăți, aducând inclusiv referințe legate de Competiția externă. De asemenea, feedback-ul nostru a cuprins observații din mai multe domenii: User experience desktop și mobile, Copywriting, Analytics (search, tracking), SEO și AdWords, Tehnic.

Ce am adus nou și care sunt rezultatele

În primul rând, ne-am propus să organizăm mai bine informația de pe Home Page, cu focus în punctele cel mai des accesate. Cele 3 luni de analiză ne-au prin tare bine! Am făcut acest lucru atât prin schimbarea vechii platforme cu una mai friendly, cât și prin design și conținut editorial.

Designul actual este mai orientat spre vânzare, tema pune în evidență produsele și ofertele speciale, iar cromatica evidențiază zonele importante.

Din punct de vedere tehnic, provocarea a fost la fel de mare. Am schimbat vechea platformă cu una mult mai rapidă, accesibilă și, cel mai important, sigură. Un mare plus a fost integrarea comenzilor real time cu firmele de transport, la orice oră. Acum există un tool de raportare și analiză custom-made care ajută echipa ApiLand în fluxul de comenzi (stocuri, tendințe de vânzare etc.), iar acestea sunt procesate foarte rapid.

Nu în ultimul rând, am intervenit la nivel de copywriting, mutând focusul pe zona editorială care menține cel mai mult interesul vizitatorilor, dezvoltată sub forma de mood-uri, articole, bannere mai puțin statice. Promisiunea pleacă acum din numele shopului: ApiLand este lumea în care descoperi cum avantajele produselor te pot ajuta. De asemenea, am investit într-un tone of voice prietenos, direct, fără formulări intruzive.

Astăzi ApiLand este un multistore care funcționează excelent nu doar în România, ci și în alte două țări: Ungaria (apiland.hu) și Franța (www.abeille-heureuse.fr).

Dați un Search după ApiLand și o să vedeți cu ochii voștri despre ce vorbim. Aaa… și dacă aveți nevoie de o echipă de sfătoși care știu ce spun și sunt dornici să ajute, dați-ne un semn!

 

Iată și câteva gânduri de la colegii care au lucrat la proiect:

Cristian Iosub: Avantajul nostru este că știm pietele de eCommerce din România, Franța și Ungaria. Obiectivul a fost să avem o platformă unificată pentru magazinele online din aceste trei țări, prin intermediul căreia să poată fi gestionate produsele și comenzile rapid. Pentru vizitator obiectivul principal a fost simplificarea procesului de achiziție.

Lucian Voiculescu: Este fascinant unde au ajuns platformele eCommmerce din ziua de azi. Am reușit să oferim o experiență frumoasă și fluidă pentru utilizator, iar pentru administrator usurința de a administra toate cele 3 site-uri diferite cu produse, cursuri, promoții diferite, dintr-un singur panou de administrare.

Echipa de „sfătoși” bine intenționați:

Carmen Mihaiu – Client Service Director

Cristian Iosub – Project Manager

Eugen Potlog – User Experience

Lucian Voiculescu – Web Developer

Alexandra Casian – Performance Specialist

Creație: Mihai Călușeriu, Silviana Toader, Andra Lupaescu

The following two tabs change content below.
Pune la cale proiecte frumoase și găsește inspirația în ciocolată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *