Bilanțul de Paște: relaxare, meditație, distracție copilăroasă

the fun eggs

Ca orice sărbătoare românească, Paștele a venit la pachet cu multă muncă, dar și cu bucurii pe măsura așteptării deliciilor gastronomice făcute în casă. După ce ne-am asigurat că proiectele clienților și campaniile sunt în bună desfășurare, am dat și noi curs festivităților de pregătire, luând drumul către părinți, bunici, socri sau stând acasă cu familia și prietenii.

Vă spuneam că echipa noastră are pasiuni dintre cele mai diverse, printre care și gastronomia. Și să știți că nu doar fetele, ci și băieții! Fiecare s-a întrecut pe sine într-ale bucătărelii, de la cozonaci și pască, până la mini-pizza și miel la tavă.  În timp ce unii au ales mâncăruri tradiționale, alții au optat pentru meniuri extravagante, cum ar fi confi du canard cu sparanghel sau foie gras.

the food

La pregătirea ospățului pascal au participat toți membrii familiei, bipede sau cu patru picioare, fie și doar din rol de degustător-șef 🙂

Vopsitul ouălor a fost prilej de mare bucurie pentru copii, dar și motiv de renovare pentru părinți, la vară. Sidefate, în foi de hârtie, cu sclipici, cu autocolante sau în tradiționalul ciorap, ouăle de Paște au stat la mare cinste în coșulețe de răchită, în boluri de sticlă sau chiar sub pernă – cei mai mici dintre artiști n-au mai vrut să se despartă de capodopere nici măcar în somn.

the eggs

Animăluțele noastre de casă, vii sau de pluș, au asistat cu mare curiozitate la întreg procesul tehnologic. Ce-i drept, unele cam începuseră să se plictisească de la atâta așteptare, în final tolănindu-se lângă noi, doar-doar or primi din bunătăți înainte de masa oficială. Unii am rezistant ochișorilor rugători și pofticioși, alții le-am cedat câte o bucățică de miel sau de cozonac că “sunt și ei mici”, vorb-aia…

the pets 1

Ca orice altă sărbătoare, Paștele este ocazia perfectă să ne revedem rudele, să le cadorisim cu câte ceva nou și să le arătăm afecțiunea noastră necondiționată. Chiar dacă ne asaltează cu întrebări 🙂 Cu cât e masa mai îmbelșugată, cu atât parcă le crește și curiozitatea – ce mai facem, cum e la job, ce planuri avem și, desigur, pe când următoarea vizită?

Pe de alta parte, întrebări ne punem și noi – ce am făcut de la începutul anului, unde suntem și încotro de aici înainte?

Aerul curat și zonele mai puțin umblate ne-au inspirat. Relaxare, meditație, distracție copilăroasă. Din Maramureș până-n Varna și de la munte pîn’ la mare, echipa noastră a stat departe de agitația cotidiană a online-ului, bucurându-se de lumina Paștelui și de căldura primăverii 🙂

the light

the pets 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *